Despre Mine (Raluca Cristina)

ptfbDoctor în Filosofie, opțiunea Transdisciplinaritate la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Titlul tezei de doctorat este Emmanuel Levinas. Subiectivitate și Limbaj. Utilizând metodologia transdisciplinarității care vizează ceea ce este în, între, dincolo și ceea ce traversează toate disciplinele, am oferit o nouă viziune asupra subiectivității și a limbajului îmbinând Cabala, studiile iudaice, existențialismul rus, studiile religioase creștine, scriiturile confesionale levinasiene, hermeneutica textelor biblice și metoda fenomenologică. Aprofundând problema subiectivității prin experiența interioară a vidului iluminator-Unul-în-Celălalt și a primirii întregii umanității în sine, precum și a limbajului ca revelație și descindete a tăcerii, am devenit interesată de dezvoltarea personală, de ascensiunea internă și de vindecarea spirituală prin Iubire cu ajutorul Îngerilor. 

Dețin, de asemenea, o diplomă de Masterat în Filosofie Franceză . Tema dizertației a fost chipul și privirea în fenomenologia franceză, cercetare care mi-a deschis calea spre aprofundarea unor subiecte precum studiile cabalistice, alteritatea și sinele-umbră. Pe durata masteratului am realizat un stagiu de cercetare pe o perioadă de un an de zile la Universitatea Poitiers 3 , specializându-mă în filosofia conștiinței, fenomenologie, alteritate și intenționalitate.

Autoare a cărții Despre Neant și Existență, apărută în 2007 la Editura Lumen Iași.

Specializări: Fenomenologie Franceză- turnura teologică a fenomenologiei, Studii Ebraice, Filosofia și Altul său- arta, poezia, religia,  Transdisciplinaritatea.

Inforenergetician.

Blogger.

Visătoare.

Pictoriță.

Time traveller.

Din când în când model pentru fotografie artistică și fotograf al naturii, porților și treptelor- adoră să surprind diferitele stări ale Mamei Pământ, ușile și scările de tot felul în călătoriile mele.

În prezent sunt interesată și îndrumată- simt ca pe o datorie, redescoperire internă- să privesc filosofia și arta dintr-o nouă perspectivă, cea a ascensiunii spirituale și a angelologiei. Îmi doresc să împărtășesc cu voi această aventură spirituală a cunoașterii și iubirii. Am chemat Îngerii să mă călăuzească în această nouă călătorie!

Vă mulțumesc!

 

 

8 thoughts on “Despre Mine (Raluca Cristina)

  1. Buna, imi place blogul tau….esti o fericita visatoare, te rog spune-mi ai facut cursuri/initieri cu ingeri, poti sa imi recomanzi ceva ?
    Multumesc,
    Amalia

    • Buna, Amalia! Iti multumesc foarte mult pentru interesul fata de acest blog. Ar fi multe de spus referitor la ceea ce m-ai intrebat…poate ca intr-un email ar fi mai adecvat. Pe scurt, daca vrei sa stii umila mea parere, nu e nevoie de o pregatire prealabila “speciala” pentru a lucra cu Ingerii. Totusi, “intalnirile organizate dintre oameni si ingeri” amplifica energiile si deschid mai usor “porti interioare”. Iti recomand cursurile online ale lui Doreen Virtue (detalii gasesti pe site-ul ei http://www.angeltherapy.com) si ale fiului ei Charles Virtue (www.charlesvirtue.com). Mai poti urmari cursurile Deliei Muresan detalii aici: http://www.schimbarepozitiva.ro/initiere-in-terapia-cu-ingeri/

      In viitorul apropiat imi voi lansa propriul site de evenimente, cursuri si workshop-uri de dezvoltare spirituala.Daca ai alte intrebari, imi poti scrie oricand.
      Sper ca ti-am fost de folos!
      Cu drag,
      Raluca

      • Toate datele necesare vor fi comunicate aici la “vremea lor”. Momentan, “atentia” mea se indreapta catre bebelusul meu, iar activitatea visarii catre sesiunile de terapie individuala si alte indeletniciri intr’ale scrisului. Multumesc pentru intelegere.

    • Buna, Amalia! Multumesc pentru interesul acordat acestui site. 🙂 Momentan, sunt intr-o perioada de “retreat” in propiul “laborator de arta” si tes idei. Sper ca primele evenimente “colective” sa se manifeste in cursul acestui an (in prezent tin doar sesiuni de terapie individuala). Tot ce pot spune este ca, pentru inceput, ele se vor desfasura in Cluj-Napoca. Cu mult drag, RC

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s