JOC TREPTELE RECUNOSTINTEI, TREAPTA 20: INIMA MAGICA

DSC_1560a

Incepeti prin a consemna cele 10 Binecuvantari zilnice iar seara, inainte de culcare luati Piatra Magica (si) Filosofala in palma si alegeti lucrul cel mai bun de peste zi pentru care sunteti recunoscatori.

TREAPTA 20

“A te ruga înseamnă a tăcea, a părăsi gândurile şi a lăsa pe Dumnezeu să vorbească în adâncul inimii. Isihia înseamnă „revenirea în sine”. Liniştea inimii este atelierul sau laboratorul rugăciunii. A te ruga înseamnă să încerci să vezi o fărâmă de bine şi în cel mai mare rău. „Fii în pace în inima ta şi cerul şi pământul vor fi în pace cu tine. Scara Împărăţiei lui Dumnezeu este în tine, ascunsă în sufletul tău. Adânceşte-te în tine însuţi, departe de păcat, şi vei găsi scara pe care vei putea să te înalţi”, ne învaţă Sfântul Isaac Sirul.

Tema acestei trepte se refera la inima. Pentru mine, INIMA (Anima, suflul divin) este insasi RESPIRATIA, starea nemarginita de A FI…un “non-loc” atat de misterios, de maret si de fragil totodata incat am senzatia ca orice cuvant este de prisos…poate doar muzica sau poezia ne poate salva atunci cand vine vorba de INIMA. Din acest motiv, am preferat sa urc aceasta treapta amintind mai intai de vorbele pline de intelepciune ale Sfantului Isac Sirul, vorbe cu suflet care astazi mi s-au infatisat dinainte, pe treptele magice ale acestei Scari a Recunostintei, vorbe pe care le impartasesc cu voi aici.

Inima, cunoscuta in spiritualitate si ca centrul sau chakra ANAHATA este cea care detine “cheile” catre palatul magic al fiintei noastre. Cu inima intuim, ascultam, vedem, impartasim, primim. Adevaratele “simturi” sunt cele ale inimii. Vederea trecuta prin inima devine clarvedere, auzul trecut prin filtrul inimii se transforma in claruditie, simtirea in clarsimtire…salas al sufletului nostru, inima aduce claritate atunci cand bajbaim in intunecime. Doar sufletul ne poate conduce la Spirit, la Fiinta. Pentru aceasta este necesar sa invatam sa ne centram in inima noastra, a avem incredere in comunicarile sale si sa ne retragem acolo, in centru, ori de cate ori ne simtim “imputinati”.

Sa invatam sa ne ascultam inima, bataile sale muzicale, “tacerea” sa vorbitoarea, notele si cuvintele sale miraculoase care dau nastere iubirii intelepte. Inima este stalpul care uneste si impaca dualitatea. In inima transcendem iluzia separarii, razboiul contrariilor. Inima este yin si yang deopotriva, ea percepe dincolo de dualitate, ea este CLARA. Pentru ca energiile chakrelor de jos (muladhara, swadistana si manipura) sa primeasca ce vine de sus, din centrii superiori (vishuda, ajna si sahasrara) este necesar ca acestea (atat cele de sus, cat si cele de jos) sa fie integrate in inima. Anahata mentine echilibrul  in corpurile noastre energetice; pe tronul inimii se afla FIUL, OMUL interior, copil al Cerului si al Pamantului deopotriva.

Sunt multe tehnici de meditatie si practici spirituale care ne cer sa ne centram in inima, sa ne constientizam propriul suflu, propriul chi, deoarece inima este izvorul vietii, de aici ne extragem seva, elixirul vesniciei. Se spune ca  fiecare dintre noi are o anumita muzica interioara, ca vibreaza pe o nota specifica si particulara, unica; aceasta muzica, voce sau nota reprezinta matricea sau samanta fiintei noastre originare divine. Acest sunet este numit de unii maestri “sunetul anahat”. Ne putem auzi propriul sunet daca ne concentram si ne imaginam ca ne absorbim cu totul in inima, daca meditam centrandu-ne in inima.

Cand ne traim viata din inima si nu din minte, ne (re)indragostim total de noi, de tot ceea ce ne inconjoara, ne aflam scopul personal, vocatia. In inima, unind yin-ul si yang-ul interior aflam ca suntem, de fapt, propriul nostru partener…tocmai de aceea se spune ca partenerul de viata este oglinda noastra…din inima porneste totul. Ea este motorul vietii, ea pompeaza sangele in corpul fizic.

Ce aveti de facut este sa va concentrati in propria inima, Puteti pune o muzica de meditatie, o muzica recomandata pentru deschiderea Anahatei si sa va concentrati in zona pieptului. Sau, va puteti atinge inima cu mana dreapta si sa spuneti “iti multumesc inima a mea, te iubesc”. De asemenea, va puteti conecta cu inima la alta inima ( a iubitului/iubitei) sau la inima /centrul Mamei Geea. Sunt multe practici; puteti realiza chiar o practica personala…important este sa multumiti inimii voastre, sa incercati sa va constientizati inima.

Va invit sa (re)veniti la inima voastra si sa experimentati iubirea, iertarea si libertatea la cel mai inalt grad!

Namaste!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s