Mesaje de la Îngerii tăi 1- 7 septembrie 2014

Pentru prima săptămână a lunii septembrie mesajele angelice vin de la Caressa, Vanesa şi Arhanghelul Gabriel.

caressa

Vanessa

Archangel_Gabrielle

Acum simţi să renunţi la tot ce este vechi şi toxic în viaţa ta şi să îmbrăţişezi cu bucurie şi încredere noul. Toxinele pot fi prezente în cercul prietenilor, în proiectele profesionale, în emoţii, în gândire sau într-o mentalitate care nu te avantajează şi nu îţi aduce beneficii. Îngerii sunt lângă tine să te ajute să depeşeşti  aceste praguri interioare şi să ridici aceste văluri umbroase prin transmutaarea lor în altceva care ţi-ar putea aduce bucurie şi lumină. Este posibil să te simţi trist, copleşit, dezamăgit, deziluzionat, tocmai pentru că a sosit vremea să dai drumul lucrurilor nocive de care te-ai ataşat, fie ele situaţii, proiecte sau persoane şi să transformi, precum alchimistul, noroiul în aur. Pentru aceasta însă, este nevoie să fii sincer cu tine însuţi şi să recunoşti intenţiile reale, dorinţele şi ceea ce vrei tu să împlineşti în această viaţă. Nemulţumirea, iritarea, nereşitele pot fi mesageri ai faptului că nu mai poţi amâna aflarea şi manifestarea scopului tău divin personal.  Chiar dacă nu îl cunoşti, chiar dacă nu ştii în ce direcţie să te îndrepţi, Îngerii te pot ajuta în acest sens, dacă tu ceri cu fermitate acest lucru şi pui această intenţie universului. Fii sincer cu tine însuţi şi astfel eşti sincer cu Dumnezeu. Tu eşti refelcţia sa divină, tu eşti El. Devino responsabil şi onest faţă de tine, faţă de dorinţele şi visele tale, fără a te mai lăsa influenţat de părerile sau criticile celorlalţi! Nu te mai lăsa amăgit! Nu mai amâna! Nu mai nega vocea interioară! Aminteşte-ţi că ceea ce este benefic pentru alţii nu este neapărat benefic şi pentru tine, aşa cum preferinţele sau sfaturile altora nu îţi pot fi mereu de folos. Ai curajul să te asculţi, să ai un dialog sincer cu tine însuţi!

Ascultă-ţi cu atenţie emoţiile şi sentimentele; ele îţi spun întotdeauna unde te situezi, cum eşti şi dacă un anumit lucru sau situaţie sunt benefice pentru tine. Emoţiile nu ştiu să mintă decât dacă tu decizi să le ignori şi să îţi pui o mască. O modalitate de a-ţi verifica starea interioară şi de afla dacă o anumită direcţie este benefică şi corectă pentru tine este aceea de a te întreba la modul cel mai sincer: Această cale mă aduce mai aproape de misiunea mea divină sau, dimpotrivă, mă îndepărtează? Această cale îmi aduce pace sau mă nelinişteşte? Ce emoţii manifest faţă de această persoană sau acest scenariu? Cum pot ajuta mai mulţi oameni prin această cale? Cum mă pot ajuta pe mine prin această cale? Când vă adresaţi aceste întrebări, împreunaţi-vă mâinile în dreptul inimii, în linişte deplină, atunci când sunteţi singuri, doar cu voi înşivă şi cu Îngerii.

Arhanghelul Gabriel te poate ajuta să treci pragul vechi spre noul care se deschide şi binecuvântările  perspectivelor sale. Arhanghelul Gabriel îi ghidează în special pe cei care lucrează în domeniul artelor şi în sfera comunicărilor. Da! A sosit momentul să reiei vechi manuscrise şi să le propui spre publicare editorilor. Este o perioadă potrivită pentru a schimba locul de muncă sau anturajul, dacă simţi acest lucru. Este bine să aplici şi să cauţi acum noi oportunităţi în cariera ta, mai ales dacă lucrezi în artă şi în comunicare. De asemenea, a sosit momentul să îşi afirmi cu putere şi fermitate adevărul divin interior, să cauţi modalităţi de a-l exprima  şi de a-l comunica lumii. Pentru aceasta însă, va trebui să plonjezi în interiorul tău, în ungherele tale nevindecate, sa ţi le asumi şi să gaseşti curajul să le integrezi în lumină. Arhanghelul Gabriel te poate ajuta să te reconectezi cu adevărul tău, să vindeci aspecte vechi şi întunecate- întunecate în sensul că le ignori şi că refuzi să le vezi şi să le accepţi ca făcând parte din tine. De asemenea, Arhanghelul Gabriel te poate ajuta să îţi descoperi şi să îţi valorifici talentele, noi şi vechi şi să găseşti modalităţi de a le dărui celorlalţi, de a le manifesta.

Pentru a lucra cu Arhanghelul Gabriel, găseşti aici o rugăciune pentru inspiraţie şi manifestarea creativităţii care te poate ajuta: https://prezenteangelice117.wordpress.com/2014/03/19/rugaciune-catre-arhanghelul-gabriel-si-zanele-inspiratiei/

Iubire şi binecuvântări angelice!

Namaste!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s