Mesaje de la Îngerii tăi 30 iunie- 6 iulie 2014

Mesajele pentru această săptămână vin de la Yvonne, Arielle şi Omega.

AngelCard-Yvonne

Petrece mai mult timp în natură, în compania animalelor! Bucură-te de Geea, de toate minunăţiile sale, de lumea animalelor şi de plante! O oră de plimbare în natură, cu animalul de companie te poate ajuta să te centrezi în inima ta şi să stabileşti un dialog cu Fiinţa ta şi cu Îngerii tăi păzitori. Şi în această săptămână, Îngerii ne îndeamnă să medităm asupra animalului-putere, să ne urmărim visele sau viziunile primite în meditaţii şi rugăciuni referitoare la simbolurile şi arhetipurile din lumea animală. Toate acestea pot fi părţi ale interiorului tău care acum se revelează pentru a fi integrate, înţelese, trăite şi redescoperite. Meditează şi roagă-te pentru ascensiunea globală, pentru o lume fără frică. Imaginează-ţi cum arăta lumea fără frici! Vizualizează în meditaţiile şi în rugăciunile tale cum întreaga planetă cu fiecare piatră, pădure, apă, plantă, animal şi insectă este îmbrăţişată cu lumină şi iubire. Stai în inima ta şi manifestă această dorinţă, pune această intenţie, extindeţi vibraţia chakrei Anahata astfel încât să cuprindă întreaga ta casă şi pe cei apropiaţi ţie, întreaga ţară, întregul continent pe care te afli şi apoi întreaga planetă cu regnul mineral, vegetal şi animal, cu toţi oamenii. Este un exerciţiu benefic care va aduce lumină ţie şi celor care te înconjoară, mediului în care te manifeşti. Ia-ţi timp liber, ori de câte ori se poate şi evadează în natură, alături de cei dragi şi de animalele tale! Compania animalelor este terapeutică şi eliberatoare şi te pot ajuta să te conectezi la energia inimii şi a Sursei Divine Universale.

arielle

Nu îţi mai ascunde emoţiile, sentimentele şi gândurile! Nu îţi mai ascunde darurile pe care le porţi în tine! Nu te teme de faptul că ceea ce poţi vedea, simţi sau auzi nu ar fi real. Îngerii spun să te încrezi în propriile intuiţii, în vocea inimii tale; prin intuiţie şi prin vocea inimii îţi sunt transmise mesajele angelice şi paşii necesari în a-ţi urma şi îndeplini misiunea personală pe acest pământ. Te-ai întrebat poate care este scopul tău divin, care este sensul vieţii tale şi ce poţi- ştii să faci tu mai bine pe această planetă pentru a te pune în serviciul luminii şi al iubirii. Ascultă! Ai încredere în ceea ce simţi, în ceea ce percepi şi cheamă-l pe Arhanghelul Ariel în ajutor, să te ajute să recunoşti, să accepţi şi să manifeşti darurile tale mediumnice! Arhanghelul Ariel este şi sfânt gardian al naturii, al plantelor şi animalelor. Retrage-te undeva în mijlocul liniştit al naturii, cheamă-l să te asiste în practicile personale, roagă-l să te ghideze în acceptarea şi manifestarea a ceea ce este divin în tine!

omega

Eşti pe drumul cel bun! Ai făcut alegerea potrivită şi eşti pe deplin însoţit şi protejat de Îngeri! Pe de o parte, este normal să ai îndoieli, însă nu le hrăni. Eliberează-le! Relaxează-te! Îngerii se bucură împreună cu tine, căci ai ales călăuzirea divină, iar energiile Universului curg acum în direcţia potrivită şi benefică ţie. Când asculţi mesajele inimii, eşti în aliniere cu Sursa Divină şi cu scopul divin personal. Ştii exact ce să faci şi cum să faci, Universul te susţine pe deplin, iar lucrurile pur şi simplu vin spre tine, spre îndeplinirea obiectivelor tale! Vei ieşi victorios din această situaţie! Orice se întîmplă, se întâmplă pentru că acum este momentul potrivit! Lasă-ţi îndoielile în seama cerurilor pentru că vei ieşi cu sigurranţă victorios din aceste împrejurări!

Să aveţi o săptămână binecuvântată!

Namaste!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s