Decuplarea de la patriarhie

unplug_from_the_patriarchy1361733919

Noaptea am fost din nou, agitată, în interior. Faptul că nu am putut dormi profund, dar nici rămâne în stare de veghe propriuzisă, mi-a permis să mă adun în spațiul dintre cele două și să urmăresc, astfel, anumite conflicte interne, gândindu-mă că ele au un ecou și în conștiința colectivă. Am izbucnit în plâns. Corpul meu a trecut printr-un val energetic de furie, nervozitate, frustrare și neputință. Pentru că acestea erau atât de puternice, am cedat la nivel fizic și mental, trezindu-mă că strig: Te urăsc! Te urăsc, Doamne! Și, mai presus de toate urăsc oamenii! Îi urăsc! Îi urăsc! Nu mai suport! Unde este Îngerul meu păzitor, acum? Simțeam o disperare adâncă,  o neputință de a schimba cu adevărat vreodată ceva, dar mai les URĂ. Ura îmi traversa întregul corp, întreaga ființă… o ură cosmică…ajunsesem chiar să simt că urăsc această planetă și tot ce reprezintă ea. Plângeam, corpul îmi tremura…însă, acoperită în acea ură imensă, m-a traversat un gând: TOTUL TRECE. NIMIC NU RĂMÂNE CONSTANT. Acest gând conștient a produs în interiorul meu o energie expansivă care m-a ajutat apoi să mă detașez și să spun: Accept această lecție! Accept binecuvântările, bucuria-lumina-iubirea oferite de aceste emoții. Îmi îngădui să simt această ură, această furie; păstrez doar lecțiile, le mulțumesc și le spun la revedere! Le eliberez în brațele Sfintei Treimi!

Realizând acest lucru, am înțeles că este necesar să lucrez asupra altor aspecte ale polarității: feminin/masculin, ură/iubire, furie/pace. Am realizat că această insomnie este necesară pentru a înțelege alte aspecte ale conștiinței. Dintr-o dată, m-am calmat. Deși eram extenuată la nivel fizic, am simțit forță și pace în interior. Astăzi, am meditat îndelung asupra polarității feminin/masculin, vechea paradigmă/noua paradigmă…căci valul de ură și furie resimțite au fost în legătură cu masculinul și cu opresiunea.

Se spune în comunitatea spirituală că prezentul omenirii este dificil de asumat. De ce? Deja, simțim cu toții, nu este musai  să fi practicat yoga sau să fi citit cărți de spiritualitate, căne situăm, la nivel colectiv, ca specie umană într-un ritual al trecerii: tot ceea ce este vechi, tot ceea ce nu este înscris în Arhitrategia de Lumină, tot ceea ce ne împiedică în ascensiune pe absolut toate planurile (intern, extern, profesional, spiritual, în familie, cuplu, societate sau cu noi înșine) pur și simplu pleacă, pur și simplu se dezlipește de noi.  Este de ajuns să urmărim cam ce se întâmplă prin lume sau să oprim un om oarecare pe stradă și să-l întrebăm ce părere are despre guvern, despre sistemul econimic etc și în mod sigur va spune TOTUL TREBUIE SCHIMBAT! Cu siguranță e nevoie de nou! La nivel colectiv simțim tot mai mult să ne dezbrăcăm de măștile interioare, de toate teoriile care ni s-au impus, de toate tiparele de gândire preluate din exterior, de tot ceea ce înseamnă sistem care își exercită puterea asupra noastră. Resimțim ceea ce nu este aliniat Sinelui nostru.  Și asta pentru că devenim conștienți de propria noastră forță interioară. Revoltele, războaiele, exploatările care se petrec în lumie sunt oglinda propriului nostru interior, sunt propriile noastre extensii. Asta a fost pentru mine foarte interesant pentru că imediat am putut vedea că aceste conflicte sunt dublate de frică și de o culpă metafizică pe care o purtăm ca moștenire de 5000 de ani. Frica întrețesută cu vina generează iadul. Până la urmă, iadul nu este un loc sub pământ…el există pentru că noi l-am creat mai întâi în conștiința noastră. Noi am fost de acord să jucăm acest joc dual lumină-întuneric, bine-rău. Da. A fost necesar pentru evoluția noastră. Aceasta a dorit Geea să experimenteze și toate sufletele care au decis să capete trup pentru a veni pe planetă pentru un anumit ciclu de viață. Pare înspăimântător…trăim ceea ce în scrierile hinduse, dar și în gnoză este menționat ca fiind Kali yuga. Kali este zeița morții, a sfârșitului, a distrugerii.

Într-un fel sau altul suntem fiecare puși în situația de a alege calea fricii sau calea iubirii. Dacă ne identificăm cu frica, atunci înseamnă că am ales să evoluăm cu ajutorul Îngerilor Kharmei, dacă alegem să schimbăm paradigma și să acționăm în legea iubirii, atunci am ales să experimentăm lecția vieții cu ajutorul Îngerilor Iubirii.

Lucia Rene, autoarea cărții Unplugging the patriarchy are o modalitate mult mai simplă de a ilustra prezentul, făcând apel la schema chakrelor. Lucia Rene aifrmă că întreaga planetă, la nivel colectiv a trăit până acum în ceea ce se poate numi a treia dimensiune sau planul material reprezentat în viziunea sa de primii trei centri: Muladhara, Swadistana și Manipura. Prezentul este o perioadă de tranziție, în care umanitatea experimentează trecerea de la Manipura- centru al puterii personale și individuale la Anahata- centrul inimii, întruchipând a patra dimensiune, o dimensiune mai subtilă, privită ca fundament pentru Lumile Superioare, Lumi ce pot fi accesate prin celelalte chakre.

luciarene

Așadar, învățăm să iubim. Călătorim de la Vechea Paradigmă a dualității, a exercitării puterii într-un mod total dezechilibrant, fără a apela la energiile subtile ale inimii la Noua Paradigmă a bucuriei-luminii și iubirii. Cum poate fi privită polaritatea feminin/masculin în acest context?

Vechea Paradigmă a stat sub semnul masculinului- masculinul ca lecție de putere, de violență, agresivitate etc. De aceea, se spune tot mai mult în comunitatea spirituală, trecerea în Noua Paradigmă implică și cere asumarea, integrarea și vindecarea femininului interior. Femeile sunt mesagerii NoiI Ere, ele fiind un fel de catalizatori spirituali care facilitează în conștiința bărbaților, dar și în conștiința colectivă și planetară accesarea la a patra dimensiune a iubirii. Vă rog să nu interpretați aceste informații cu primii trei centri, la nivel intelectual…procesați-le cu ajutorul inimii, integrați-le prin înțelepciunea iubirii. Cu toții suntem yin-yang, iar  la un nivel foarte profund suntem dincolo de yin-yang. Așa cum femeilor li s-au indus faptul că sunt slabe și că au nevoie de protectori și salvatori-arhetipuri însuflețite evident de bărbați, bărbații au fost învățati să își reprime emoțiile și sentimentele, considerate a fi slăbiciuni. Sunt multe studii culturale, antropologice, sociologice și filosofice, așa că nu am să insist prea mult. Sunt interesată de vizunea mistică, spirituală a acestei polarități. Sunt femei care vor trebui să-și întâlnească Divinul Masculin, așa cum sunt bărbați care vor trebui să-și întâlnească Divinul Feminin. Însă, pentru a deveni conștienți de legea iubirii, femei și bărbați deopotrivă vor trebui să permită Divinului Feminin să se manifeste în calitate de receptivitate, non-acțiune, pace, tăcere interioară, deschidere, primire a întregii umanități în sine, moarte a egoului. Femeile au capacitatea de a transmuta/ transforma energiile grosiere din primii centri în inimă; ele au darul de a se conecta la energiile pământului, dar și la energiile creatoare, creative, aducătoare de inspirație aducându-le în inimă. În acest sens, Terra este Ea, Geea este Ea, Dumnezeu este Ea. Acestea atestă puterea și sacrificiul ca arhetipuri feminine, nu masculine cum au fost trăite până acum la nivel colectiv. Din perspectivă masculină, a exercita puterea înseamnă a domina, a fi Rege înseamnă a fi servit, or din noua perspectivă feminină, forța interioară este iubirea necondiționată, capacitatea de a primi fără a judeca, iar a fi Rege devine echivalent cu a servi. Pentru aceasta, bărbații vor trebui să practice îndelung smerenia și umilința, vor trebui să fie mai receptivi, mai deschiși la partea lor emoțională și să prețuiască femininul lumii în diferitele sale ipostaze. Lucia Rene susține, mergând pe această linie, că pentru orice bărbat drumul spiritual începe cu dorința de se întâlni cu inima sa; motiv pentru care majoritatea persoanelor de sex masculin încep această călătorie prin a practica Bhakti Yoga- calea inimii, a integrării prin iubire, a supunerii față de divinitate și apoi Ananda Yoga- calea Autorealizării Sinelui Superior, a trezirii conștiinței.

6826-i-honour-myself-as-the-divine-feminine-blends-with-the-masculine

Vechea Paradigmă, urmând firul dual și polar al stăpânului și al sclavului, a promovat căile spirituale care implicau recunoașterea unui Guru ca fiind superior practicantului sau așteptarea unui Salvator. Noua Paradigmă ne învață că noi suntem proprii noștri guru, că Ființa noastră în calitate de esență divină, de scânteie desprinsă din Duhul Sfânt, că sufletul nostru christificat și trezit este, a fost și va fi mereu Învățătorul nostru, că suntem toți frați și surori și că evoluția se petrece la nivelul conștientizării că suntem toți Unul, suntem toți o singură ființă, suntem toți Dumnezeu.  Noua Paradigmă ne învață că nu mai este necesară experiența tenebrelor sau a suferinței.

Accesarea celei de-a patra dimensiuni interioare se realizează în funcție de nivelul, de blocajele și de misiunea fiecăruia. Este important să știm că putem alege între a continua să trăim în Vechea Paradigmă- frică, opresiune, control sau a trăi în Noua Paradigmă a bucuriei-luminii-iubirii. Este important să știm că suntem creatorii proprii realități și că putem alege în orice moment să ne ridicăm vibrațiile, că putem crea realitatea dorită în meditație, punând această intenție, în spațiul sacru al rugăciunii inimii sau pur și simplu visând. Noua Paradigmă nu este un loc, ci o creație colectivă. Pe drum însă, structurile egoice poate că vor răbufni…mai mult ca niciodată vom fi puși să ne privim în oglindă, să ne vindecăm proprii demoni. Noua Paradigmă ne spune pur și simplu că joaca de-a întunericul s-a terminat! El există în măsura în care noi îi vom permite și nu mai reprezintă o amenințare. Noua Paradigmă este alchimie a femininului și a masculinului în interior.

tumblr_m3byapnIcN1qewmdbo1_500

Nimic nou sub soare, veți spune. Cu siguranță, aveți dreptate. Singurul lucru care merită însă subliniat este faptul că Noua Paradigmă este aici și acum la nivel colectiv. Porțile sunt deschise și fiecare este dorit, fiecare este chemat! Ce vom face noi în legătură cu această chemare?

De meditat la afirmația Luciei Rene:

quote-lucia-4

Mai multe despre Lucia Rene puteți afla direct de pe site-ul ei: http://www.unplugfromthepatriarchy.com/index.htm

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s