Victorie (Unicornul)

Fulgii de nea cad asemenea unor fluturi albi și pufoși peste Pământul primitor. În liniștea zăpezii se poate auzi o muzică îndepărtată, uitată, dar atât de prezentă. Am întrebat Îngerii, cuprinsă în dansul iernii feerice, dacă există un mesaj pentru ziua de astăzi, zi de odihnă. Îngerii m-au purtat către Omega, cartea Victoriei. omega

Orice VICTORIE este o țesătură între DA și NU- necontenita dinamică a contrariilor. Încercări vor fi tot timpul, circumstanțe și situații poate mai puțin favorabile vor fi mereu prezente, însă aceasta este chiar miracolul vieții. Viața se ghidează după Legea Universală a Schimbării- nimic nu rămâne constant, totul este pentru ca Universul să cunoască expansiunea, pentru ca Unul să se cunoască pe sine prin altul.

Unicornul, simbol al Victoriei, al reconcilierii, al întoarcerii sau al recunoașterii non-locului numit acasă este un simbol al purificării prin moarte, dar și un mesager al reînnoirii, al Vieții celei noi. Unicornul este un mesager foarte puternic, el anunță deschiderea Porților Cerului în interiorul Pământului, amintind tocmai de faptul că Mama Pământ și Tatăl Cer nu sunt separați unul de celălalt; ei sunt etern uniți prin Legea Iubirii. Unicornul, ca mesager al Victoriei și al Alianței ne amintește că Omul este Fiu de Rege, că suntem Regi și Regine de Sus până Jos. Unicornul poate fi văzut doar de cei cu privirea clară, doar de cei care văd întru duh. Astfel, el ne deschide autentica vedere, clarvederea Copilului Divin. Unicornul este un Gardian, dar și un Însoțitor pentru Copilul Divin din fiecare. El protejează puritatea pământului și poartă cheile cerului.

Unicornul și ÎngeriiVictoriei afirmă că acela care își ascultă inima, nu poate greși niciodată. Cine ascultă de Îngerii din inima sa, va primi indicii clare. Adevărata cunoaștere este cea a inimii. Ea cunoaște totul. Inima voastră va ști întotdeauna să vadă, să audă. În calitate de Fii ai Pământului sunteți ajutați de frații voștri mai mari, Fii Cerului.

Lăsați fricile în seama Îngerilor Victoriei, Îngeri ai Puterii și ai Manifestării Divine! Lumina să fie cu voi toți!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s